loading
Federația Generală a Sindicatelor FAMILIA (FGS Familia) - 2019 - Ziua Națională a Constructorului

Federația Generală a Sindicatelor Familia - vector al Dialogului Social în România

Înființată în anul 1990, Federația Generală a Sindicatelor FAMILIA (FGS Familia) reprezintă lucrătorii din construcții și din zona de producție a materialelor de construcții, fiind o organizație sindicală în care apărarea drepturilor și intereselor membrilor noștri este abordată cu multă seriozitate, cu dăruire, profesionalism și colegialitate. FGS Familia își respectă membrii și acționează împreună cu aceștia pentru a fi solidari, puternici și generoși.

FGS Familia utilizează toate pârghiile legale pentru apărarea drepturilor și intereselor sindicale în dialog social cu reprezentanții angajatorilor, precum și cu reprezentanți ai autorităților.

A fost un drum lung, un drum al realizărilor, dar și al neîmplinirilor. Împreună cu reprezentanții angajatorilor din sectorul de construcții am reușit, prin dialog social, să dezvoltăm un parteneriat în cadrul căruia au fost dezvoltate instituții paritare în folosul breslei noastre, instituții de care suntem mândri: Casa Socială a Constructorilor, Casa de Meserii a Constructorilor și Comitetul Sectorial în Construcții.

Uneori, aceste reușite au fost obținute printr-o muncă asiduă a partenerilor sociali din sector, în a ne face înțeleși privind utilitatea propunerilor noastre în beneficiul întregii societăți, așa cum a fost, de exemplu, demersul privind înființarea Casei Sociale a Constructorilor prin Legea nr. 215/1997 sau declararea sectorului de construcții ca fiind prioritar pentru economia națională și stabilirea unor facilități și a unui salariu minim adecvat pentru sectorul de construcții. Un semn particular de recunoaștere a efortului privind dialog social manifestat de sectorul de construcții, este Legea 350/2018 prin care Parlamentul României a declarat ziua de 14 Septembrie ca Zi Națională a Constructorului și care este un prilej de bucurie pentru federația noastră și pentru întreaga breaslă.

Sărbătorim acum, în 14 Septembrie 2019, prima aniversare a noastră, a constructorilor, ca zi națională, cu bucurie, dar și cu onestitate și realism. Nu putem să privim în viitor fără a fi privit cu luare-aminte către trecut. Nu putem uita că sectorul de construcții a fost primul sector care a trecut de la economia de tip centralizat la economia de piață, că stă la baza transformării profunde a României așa cum o știm astăzi, cunoscând în acest răstimp perioade de dezvoltare, dar și perioade de recesiune severă, la trecerea prin criză. Mulți angajatori și-au închis activitatea, alții și-au restrâns-o, iar lucrătorii din sectorul de construcții s-au redus numeric, mulți dintre ei au emigrat, iar tinerii nu mai simt că se identifică cu abordarea școlilor cu profil tehnic, specifice acestui sector. Toate acestea sunt realități cu care ne confruntăm și credem că federația noastră are datoria de a se implica în revitalizarea și creșterea atractivității acestui sector contribuind la îmbunătățirea dialogului social dintre antreprenori și angajați și armonizarea rolurilor și responsabilităților de ambele părți.

Pentru Federația Generală a Sindicatelor FAMILIA, ziua de 14 Septembrie 2019, prima Zi Națională a Constructorului, stă sub semnul speranței și, deopotrivă, al determinării de a continua să lucrăm în mod realist și cât mai aproape de membrii noștri! FGS Familia a fost și va rămâne un vector social și prin toate activitățile noastre vrem să ne asigurăm că acest sector va contribui și în viitor la sprijinirea dezvoltării economice și sociale!

La mulți ani, constructori români, oriunde v-ați afla!

www.fgs.ro